Moneda dedicată lui Carada nu a ajuns la Cluj (cel puţin aşa se susţine). Ca urmare, a durat un timp până să reuşesc să intru în posesia ei (mi-a cumpărat-o un coleg din Bucureşti – Mulţumiri şi pe această cale!).
Aşadar, după o lună şi o cheltuială totală de peste 1.400 de lei, iată şi nişte poze (întunecate…):

Programată pentru luna iunie, emisiunea filatelică Rase de cai a fost lansată pe data de 29 mai.
Acum, potrivit calendarului oficial, în iunie nu va mai apărea nimic. Totuşi, a fost anunţată indirect o emisiune comună cu Portugalia.
Prima dintre emisiunile de rezervă anunțate de Romfilatelia va apare pe data de 21 mai. Vom avea o serie formată din 5 timbre, emisiunea fiind denumită Minerale – flori de mină.
Cea de-a doua emisiune de rezervă, cea comună cu Portugalia, a fost anunțată indirect, deși nici ea nu apare încă în calendarul pe 2010. Va apărea în luna iunie și va purta denumirea Cahle şi Azulejos.
Deși au trecut deja patru luni de la începutul anului, BNR nu a tipărit în 2010 nicio bancnotă. Oare ne pregătește ceva?
În 2008, până în decembrie, nu tipărise nicio bancnotă de 10 lei. La 1 decembrie au lansat o nouă bancnotă simplificată (costuri de tipărire mai mici).
În 2009 au fost tipărite bancnote de 1, 10, 50 și 200 de lei (posibil să se fi tipărit și bancnote de 5 și 100 de lei, dar eu nu am văzut niciuna).
Deocamdată nu am găsit nicio bancnotă tipărită în 2010, deși începând din ianuarie au apărut monede de 1, 5 și 10 bani bătute în 2010. Nu am văzut deocamdată nici monede de 50 de bani bătute în 2010, dar aceasta nu este o surpriză prea mare (în 2007 nu au fost bătute monede de 50 de bani, iar în 2008 au fost bătute doar spre sfârșitul anului).
Câteva explicații pentru netipărirea de bancnote în 2010 ar fi:
* există suficiente bancnote în circulație, numerarul în circulație este în scădere și nu este nevoie de tipărirea de bancnote noi ( nu mă satisface această variantă fiindcă tot ar trebui să apară câteva bancnote noi);
- se pregătește reducerea costurilor de producție și la bancnotele de 50, 100, 200 și 500 de lei (totuși, ar trebui să fie tipărite bancnote de 1, 5 și 10 lei);
- se pregătește introducerea unei bancnote de 20 de lei (sau 1000 de lei – puțin probabil; eventual și a uneia de 2 lei) și imprimeria este ocupată cu tipărirea unor astfel de bancnote (nu e OK explicația fiindcă și în 2006 a fost introdusă bancnota de 200 de lei, dat s-au tipărit bancnote de 1, 5, 10, 50 și 100 de lei;
- se pregătește eliminarea bancnotei de 1 leu și înlocuirea sa cu o monedă (poate și o monedă de 2 lei) și monetăria bate astfel de monede (nu explică netipărirea bancnotelor);
- se schimbă toate bancnotele (puțin probabil);
- vom avea o nouă denominare (și mai puțin probabil; trebuie anunțată cu mult timp înainte);
- trecem unilateral la euro (a fost doar o glumă de 1 aprilie pe care am lansat-o anul trecut și pe care au luat-o în serios surprinzător de mulți).
Este posibil să avem și combinații ale explicațiilor de mai sus. Totuși, niciuna nu rezolvă misterul…
Ce credeți? Oare de ce nu tipărește BNR bancnote în 2010?