Anul trecut mai mulţi colecţionari (mai ales de prin Moldova) au fost nemulţumiţi datorită faptului că nu a existat o emisiune numismatică dedicată aniversării a 600 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Iaşi. Spuneam atunci că mi se pare normal ca un oraş să nu fie privilegiat. Credeam că există motive mai bune pentru o monedă.
Totuşi, spuneam atunci că dacă în 2009 vom avea o monedă dedicată oraşului Bucureşti, atunci avem o problemă. Şi iată că BNR nu a lansat o monedă, ci trei. Decizia a fost dezamăgitoare, chiar dacă oraşul Bucureşti este capitală şi oraşul Iaşi nu.
Oricum, Ţepeş e mult mai tare decât Alexandru cel Bun, nu?
Mugur Isărescu a vizitat Romfilatelia pentru a se stabili diverse detalii referitoare la colaborarea dintre BNR şi Romfilatelia în vederea participării la evenimentul Zilele Culturale ale Băncii Centrale Europene – România 2009.
Faptul că emisiunea filatelică România, un tezaur european va fi dedicată acestui eveniment este destul de clar. Vizita guvernatorului BNR ar putea însemna că va exista probabil şi o emisiune filatelică cu această ocazie. Oare va exista şi o nouă mapă filatelico-numismatică?
BNR a anunţat astăzi lansarea unei emisiuni numismatice dedicate aniversării a 140 de ani de la inaugurarea primei linii de cale ferată din România: Bucureşti – Giurgiu.
Moneda este frumoasă şi să sperăm că nu se va duce la C.F.R. marea majoritate a tirajului şi va rămâne şi pentru “oamenii de rând”.
Moneda are o uncie, este din argint, are valoarea nominală de 10 lei şi costă 260.61 lei (inclusiv cutia de prezentare şi TVA).
BNR a mai emis o monedă care aniversează un eveniment cvasinecunoscut. Bună şi asta, ce să zic?
Această lansare readuce preţul la locul său meritat în comunicatul de presă. Moneda costă 180 de lei, fără TVA. Mai adăugăm 34 de lei pentru cutie şi TVA-ul şi ajungem la peste 250 de lei.
Ar fi fost posibil ca moneda să fie rară, multe exemplare urmând sî ajungă la statisticieni. Se pare că nu a fost aşa şi această monedă nu va fi la fel de rară ca radio.

La concurenţă cu aniversarea a 650 de ani de la întemeierea primului stat moldovenesc, se aniversează şi 650 de ani de la întemeierea Mitropoliei Ţării Româneşti.
Cu această ocazie, BNR a lansat cea de-a cincea emisiune numismatică a anului 2009. Emisiunea constă într-o monedă din argint cu valoarea nominală de 10 lei. Probabil va costa şi ea în jur de 250 de lei, la fel ca cea anterioară, dedicată lui Macedonski.
Ieri s-au împlinit 120 de ani de la moartea poetului nostru naţional. BNR? Nimic! Romfilatelia? Nimic!
E drept că în 2000 am avut o monedă cu Eminescu, dar dacă lui Macedonski i s-a dedicat o monedă la 155 de ani de la naştere, parcă mai merita Eminescu şi el una.
Ne mai rămâne speranţa că BNR ar putea întârzia puţin sau că va exista o emisiune comună dedicată prietenilor Mihai Eminescu şi Ion Creangă. Calendarul pe 2009 al Romfilatelia nu include nicio emisiune dedicată vreunuia dintre cei doi.
NATO nu a meritat o medalie la 60 de ani de la înfiinţare. Nici Consiliul Europei nu a meritat una (a “împlinit” aceeaşi “vârstă”.
Dar, BNR consideră că Alexandru Macedonski merită o monedă cu ocazia aniversării a 155 de ani de la naşterea sa. În 2004, când se aniversau 150 de ani, nu a meritat. Dar acum, merită!
Totuşi, ar trebui să fim fericiţi că moneda nu este din aur… Dacă tendinţa s-ar fi păstrat, atunci probabil preţul ar fi fost de peste 5000 de lei. Aşa, poate că scăpăm cu 300 de lei!
Lăsând aceste considerente la o parte, moneda este frumuşică şi sper să reuşesc să o cumpăr.
Update
Moneda a costat sub 250 de lei (cutia de prezentare este inclusă în acest preţ).
În 2005 apărea o replică după moneda de 20 de lei pe care ar fi vrut să o emită Carol I în 1868. Efigia regelui apărea pe avers.
În 2007 apar patru replici după monedele româneşti emise în 1867. Pe avers apărea stema regală.
În 2008 apate replica după moneda de 20 de lei emisă de Ferdinand I în 1922. Din nou avem efigia regelui pe avers.
Probabil că va fi şi o replică după Ardealul Nostru la un moment dat, nu? Şi poate şi după moneda de 20 de lei a lui Carol II…
Aveam nişte replici după monede vechi şi simbolurile regale nu puteau fi evitate.
Dar, simultan cu ultima replică, apare o monedă cu putere circulatorie pe care avem coroana de oţel a României, împreună cu deviza Casei Regale.
Ultima comemorativă de la BNR este dedicată aniversării a 170 de ani de la naşterea regelui Carol I. Cam trasă de păr aniversarea, în opinia mea.
În 2002 nu am avut monedă sau medalie emisă cu ocazia trecerii a 75 de ani de la moartea lui Ferdinand I, deci tema monarhistă pare destul de nouă. De asemenea, în 2006 nu am avut 125 de ani de la proclamarea regatului…
BNR a emis în 2005 un set de medalii dedicate lui Eugeniu Carada, ziditorul BNR, iar în 2007 un set de medalii dedicate lui Nicolae Titulescu, ziditor de mari idealuri.
Pentru “profani”, acel ziditor sună ca nuca în perete… Pentru iniţiaţi ar putea avea conotaţii deosebite.
Medaliile cu Carada sunt pline de simboluri masonice. Cele cu Titulescu au “scăpat”… E treaba Băncii Naţionale să decidă ce şi cum emite, dar totuşi nu pare chiar în regulă. Totuşi, trebuie apreciat faptul că încă nu a apărut nicio monedă cu valoare circulatorie care să conţină astfel de simboluri.
Viceguvernatorul BNR Cristian Popa a declarat că România va putea adopta moneda unică europeană la 1 ianuarie 2015 şi că doar decizia poate fi luată în 2014 potrivit planului actual.
Aşadar, avem deja o primă amânare… Dacă se continuă în acest mod, dorinţa mea ca leul să reuşească să aniverseze 150 de ani de existenţă are şanse foarte mari să se îndeplinească. Trebuie doar încă 3 amânări ca să ajungem în 2018.