Am primit recent un mesaj în care se spunea că moneda cu Eugeniu Carada a fost bătută în două versiuni, la care diferă anul nașterii. Prima versiune avea anul 1834, iar a doua avea anul 1836.
M-am uitat la moneda mea și am văzut 1836. M-am uitat și pe cărticica de prezentare și am văzut 1836 peste tot. Totuși m-am uitat la comunicatul pe care l-am preluat de pe site-ul BNR. În versiunea de pe coins.ro, apare 1834. Nu cred că am scris eu greșit fiindcă, în principiu, am copiat de la BNR. Totuși, versiunea actuală a comunicatului BNR conține anul 1836.
Oare a văzut cineva o monedă sau un pliant cu 1834?
Mai trebuie precizat faptul că modul în care a fost pusă în vânzare moneda a fost cam ciudat. La Cluj nu ajunsese niciuna în săptămâna care a urmat lansării, iar la București mi s-a spus că nu s-a epuizat tirajul, dar moneda nu este deocamdată la vânzare fiindcă trebuie să mai vină monede de la monetărie.
Moneda dedicată lui Carada nu a ajuns la Cluj (cel puţin aşa se susţine). Ca urmare, a durat un timp până să reuşesc să intru în posesia ei (mi-a cumpărat-o un coleg din Bucureşti – Mulţumiri şi pe această cale!).
Aşadar, după o lună şi o cheltuială totală de peste 1.400 de lei, iată şi nişte poze (întunecate…):

Am ghicit că va urma o emisiune numismatică dedicată lui Carada. Denumirea emisiunii numismatice este aceeaşi cu denumirea emisiunii filatelice de ieri. Ar fi fost frumoasă poate o mapă filatelico-numismatică, dar e mai greu având în vedere că moneda costă 1309 lei.
Deşi Romfilatelia a amânat emisiunea filatelică dedicată aniversării a 130 de ani de la înfiinţarea BNR pentru luna august, BNR a lansat astăzi un set de trei monede dedicate acestui eveniment. Pentru prima dată a fost lansată o monedă comemorativă a cărei valoare nominală este de 200 de lei.
Emisiunea dedicată împlinirii a 140 de ani de la inaugurarea oficială a Monetăriei Statului / 130 de ani de la întemeierea Băncii Naţionale a României ar fi trebuit să apară în această lună. Ea a fost amânată pentru luna august şi a fost înlocuită de o emisiune cu o tematică apropiată: EUGENIU CARADA (1836-1910) – ctitorul Băncii Naţionale a României. Se observă că se împlinesc 100 de ani de la moartea acestuia, deci sunt şanse mari să apară şi o emisiune numismatică în curând.
Tot în aprilie ar fi trebuit să apară şi emisiunea Stemele Dunării I – (Heraldică). Aceasta a fost reprogramată pentru luna mai.
BNR a emis în 2005 un set de medalii dedicate lui Eugeniu Carada, ziditorul BNR, iar în 2007 un set de medalii dedicate lui Nicolae Titulescu, ziditor de mari idealuri.
Pentru “profani”, acel ziditor sună ca nuca în perete… Pentru iniţiaţi ar putea avea conotaţii deosebite.
Medaliile cu Carada sunt pline de simboluri masonice. Cele cu Titulescu au “scăpat”… E treaba Băncii Naţionale să decidă ce şi cum emite, dar totuşi nu pare chiar în regulă. Totuşi, trebuie apreciat faptul că încă nu a apărut nicio monedă cu valoare circulatorie care să conţină astfel de simboluri.