Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Române; a domnit între 24 ianuarie 1859 şi 22 februarie 1866; a trăit între anii 1820 şi 1873.
    S-a născut la Huşi într-o familie boierească. A ajuns ofiţer în armata moldoveană, obţinând gradul de colonel.
    În 1848 a luat parte la revoluţie în Moldova, fiind arestat şi trimis la Viena, de unde a reuşit să evadeze. În 1858 s.a întors în Moldova şi a devenit ministru al războiuluiş de asemenea, a reprezentat Galaţiul în divanele ad-hoc; a fost un susţinător actov al unirii principatelor. La propunerea Partidei Naţionale a fost ales domnitor al Moldovei pe data de 5 ianuarie 1859 şi domnitor al Ţării Româneşti pe data de 24 ianuarie 1859.
    Deşi a înfăptuite o unire de facto a principatelor, aceasta nu a fost recunoscută de principalele puteri decât după trei ani, la 24 ianuarie 1862. Numele ţării a fost România, iar capitala a fost stabilită la Bucureşti.
    Cu ajutorul lui Mihail Kogălniceanu, a înfăptuit numeroase reforme de-a lungul celor şapte ani ai domniei. În 1863 au fost secularizate averile mănăstireşti, în 1864 a avut loc o reformă agrară, a fost adoptat votul universal pentru bărbaţi şi au fost adoptate un cod civil şi unul penal. A instituit învâţământul oprimar gratuit şi a fondat universităţile din Iaşi, în 1860, şi Bucureşti, în 1864.
    A fost obligat să abdice în urma unei lovituri de stat, la 22 februarie 1866. Şi-a petrecut restul vieţii în exil, trăind la Paris, Viena şi Wiesbaden (Germania). A murit la Heidelberg, în Germania, dar a fost înmormântat la Ruginoasa. Rămăşiţele sale au fost mutate la Catedrala Sfinţii Trei Ierrahi din Iaşi, după Al Doilea Război Mondial.

Emisiuni numismatice

În anul 2009, Banca Naţională a României a emis o monedă dedicată aniversării a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române; pe aversul acestei monede apare portretul lui Alexandru Ioan Cuza. În acelaşi an, a fost emisă şi o monedă dedicată aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza a Oficiului de Statistică; reversul monedei conţine portretul domnitorului. De asemenea, a mai fost un emis un set de monede dedicate aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Statului Major General al Armatei Române; aversul monedelor conține portretul domnitorului.
    În anul 2007, Banca Naţională a României a emis un set format din trei reproduceri, după propunerile pentru monedele româneşti pe care intenţiona să le emită Alexandru Ioan Cuza. Pe aversul acestor monede apare numele său, în forma ALECSANDRU JOAN.
    În anul 2004, Banca Naţională a României a emis o monedă dedicată aniversării a 140 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti. Pe reversul acestei monede apare textul INTEMEIATA LA 1864 DE AL. IOAN CUZA.

    Seturile de monetărie emise de Banca Naţională a României în anii 2000, 2001, 2002 şi 2003 conţin moneda de 50 de lei pe al cărei revers se află bustul lui Alexandru Ioan Cuza.

Emisiuni destinate circulaţiei

Alexandru Ioan Cuza apare pe monedele de 50 de lei emise în anii 1991, 1992, 1993, 1994, 1995 şi 1996.


Surse: Wikipedia

C