Începând cu data de 6 mai 2009, Banca Republicană Transnistreană pune în circulaţie o monedă din argint cu valoarea nominală de 5 ruble, dedicată aniversării a 65 de ani de la Marea Victorie, monedă ce nu face parre din nicio serie.
Moneda comemorativă reprezintă mijloc de plată emis de Banca Republicană Transnistreană şi trebuie acceptată în toate plăţile pe teritoriul Republicii Moldoveneşti Transnistrene.
Fiecare monedă este însoţită de un certificat de autenticitate, este ambalată într-o capsulă transparentă şi este prezentată într-o cutie adecvată.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
valoare nominală: 5 ruble;
material: argint 925 ‰, email;
calitate: proof;
diametru: 39 mm;
greutate: 33,85 grame;
margine: netedă;
tiraj: 250 exemplare.
Aversul prezintă în centru, stema Republicii Moldoveneşti Transnistrene; la exterior, inscripţia circulară ПРИДНЕСТРОВСКИЙ РЕСПУБЛИКАНСКИЙ БАНК (Banca Republicană Transnistreană) şi valoarea nominală 5 РУБЛЕЙ (5 ruble); în partea inferioară anul emisiunii 2010.
Reversul prezintă imaginea stilizată a unei stele roșii (din email); între razele stelei sunt inscripționate nume ale transnistreni, eroi ai Uniunii Sovietice; în partea inferioară, un marcaj care indică puritatea metalului şi un însemn al monetăriei; la exterior, inscripţiile ПРИДНЕСТРОВЦЫ (transnistreni) şi ГЕРОИ СОВЕТСКОГО СОЮЗА (eroi ai Uniunii Sovietice), separate prin trei stele.
Sursa: BRT