Comunicat BRT

    Începând cu data de 27 august 2009, Banca Republicană Transnistreană pune în circulaţie o monedă din aur din seria Rusia în istoria Transnistriei, cu valoarea nominală de 5 ruble, dedicată ţarinei Ecaterina a II-a a Rusiei.
    Monedele comemorative reprezintă mijloace de plată emise de Banca Republicană Transnistreană şi trebuie acceptate în toate plăţile pe teritoriul Republicii Moldoveneşti Transnistrene.
    Fiecare monedă este însoţită de un certificat de autenticitate, este ambalată într-o capsulă transparentă şi este prezentată într-o cutie adecvată.

    Caracteristicile monedei sunt următoarele:
valoare nominală: 5 ruble;
material: aur 999 ‰;
calitate: proof;
diametru: 21 mm;
greutate: 8 grame;
margine: netedă;
tiraj: 250 exemplare.

    Aversul prezintă în centru, stema Republicii Moldoveneşti Transnistrene; la exterior, inscripţia circulară ПРИДНЕСТРОВСКИЙ РЕСПУБЛИКАНСКИЙ БАНК (Banca Republicană Transnistreană) şi valoarea nominală 5 РУБЛЕЙ (5 ruble); în partea inferioară anul emisiunii 2009.
    Reversul prezintă imaginea ţarinei Ecaterina a II-a; în partea superioară se află inscripţia ИМПЕРАТРИЦА ЕКАТЕРИНА II 1729-1796 (Împărăteasa Ecaterina II 1729-1796); în partea inferioară, pe o panglică, inscripţia РОССИЯ В ИСТОРИИ ПРИДНЕСТРОВЬЯ (Rusia în instoria regiunii transnistrene).


Sursa: BRT

ŞTIRI