Arhiva lunară: februarie 2010
O problemă de “regalitate”
M-a distrat articolul despre modul în care s-a obţinut certificatul de naştere al cetăţeanului român CAROL-FERDINAND AL ROMÂNIEI. Inspirat de textul respectiv, mă întreb cum arată legea prin care se stabilesc numele de familie ale copiilor. Din ce se ştie, … Continuarea
Comunistuuul!
E uşor să foloseşti cu orice ocazie clişeul: pesediştii sunt cumunişti! Totuşi, dacă ai face o analiză un pic mai serioasă şi la rece (mai ales dacă eşti premier şi ai şi timp la dispoziţie), atunci poate ţi-ai da seama … Continuarea
A doua “prima casă”
În 2010 programul Prima casă a ajuns la ediţia a II-a. Plafonul de 60.000 EUR rămâne valabil pentru locuinţele vechi, pentru locuinţele noi contruite acum se ajunge la 70.000 EUR, iar dacă mă asociez cu colegii să facem un bloc, … Continuarea
Despre propunerea lui Chiuariu
Fostul ministru al justitiţiei Tudor Chiuariu şi-a dat seama că e cam aiurea ca România să aibă şi preşedinte şi premier. Ca urmare, a propus eliminarea funcţiei de preşedinte şi preluarea atribuţiilor acestuia de către premier, Înalta Curte şi preşedintele … Continuarea
Năstase-i nesimţit
La câteva minute după ce am publicat ditamai articolul despre bătălia perdanţilor din PSD, Adrian Năstase a anunţat că nu mai candidează. Păi treabă-i asta? A stricat bunătate de articol!
PSD: Bătălia învinşilor
Se pare că lupte pentru şefia PSD se va da între Adrian Năstase şi Mircea Geoană. Se pare că importantă este locaţia (victorie Geoană: Ole!) şi împărţirea delegaţilor. Aşa cum este frumos, PSD ar trebui să stea în opoziţie. Mult … Continuarea
Onoarea corupţiei
Mircia Gutău, primarul de la Râmnicu Vâlcea arestat pentru corupţie, a devenit cetăţean de onoare al municipiului. Pentru ca acest lucru să se poată realiza, a fost modificat regulamentul de acordare a distincţiei respective. No comment!
Mesaj pentru portocalii
Portocaliii (în frunte cu portocaliul-şef) care susţin că scăderea anumitor pensii actuale la 3000 de lei nu înseamnă aplicare retroactivă a legii (ordonanţei) ar trebui să citească acest articol publicat de spam-senatorul PD-L.
Fondul (violet al) problemei
S-au trezit cei de la Realitatea să ne spună că Băsescu ar putea fi dat în judecată fiindcă a schimbat albastrul stemei în violet. Nu cumva ar fi trebuit dat în judecată prin 2005? Nu cumva preşedintele are imunitate? Mă … Continuarea
Limitarea pensiei la 3000 de lei
Articolul 15 al Constituţiei prevede: ARTICOLUL 15 (1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea. (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale … Continuarea