Campanie de recrutare

Văd că PSD-ul a început, sub conducerea lui Ponta, o campanie de recrutare de noi membri care se desfăşoară şi prin intermediul Internetului (puteţi vedea reclamele adSense de prin zonă).

Mi se pare interesantă abordarea. Altept replica liberală; cea democrat-liberală nu cred că va exista…

Am zis că abordarea este interesantă. Nu cred că este eficientă şi nici utilă. Până la urmă estetot doar o chestiune de imagine prin care PSD arată că vrea să se înnoiască.

De asemenea, observ că mesajele sunt de stânga. Chestii cu alocaţii care nu e bine să scadă… Nu prea cred că cei afectaţi de o eventuală scădere a alocaţiilor sunt influenţaţi de astfel de mesaje. Se zicea că odraslele ălora care au mulţi bani vor avea alocaţii mai mici. Deci, dacă ai mulţi bani, nu mai primeşti 42 de lei per copil, ci ceva mai puţin. Nu ne spune PSD cam cât am pierde, dar e uşor să ne dăm seama că, eventual, guvernul ne ia 1% din venituri. Cum noi ăştia afectaţi suntem un pic prea deştepţi pentru gustul politicienilor, nu ne înscriem în PSD din astfel de motive.

Ca urmare, campania nu ni se adresează nouă, ci tot prostimii care vede că Ponta luptă pentru drepturile copiilor defavorizaţi cărora vrea guvernul ăsta rău să le ia până şi alocaţia aia amărâtă.

Acest articol a fost publicat în Ideologie și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.