Opoziţia a profitat de eveniment şi a început să dea în putere. Sigur guvernanţii sunt devină pentru ca a sărit bunul om.

Puterea a răspuns timid acuzelor opoziţiei, încercând să minimizeze evenimentul.

Ipocrizia şi oportunismul opoziţiei sunt dezgustătoare. La fel este şi atitudinea presei. Să profiţi de drama unui om pentru a lovi în putere este un pic prea mult pentru mine.

Totuşi, să reacţionezi ca doamna Udrea este penibil. Cică nu e bine să politizăm evenimentul! Cum naiba? E drept că problemele omului nu erau predominant politice, ci mai degrabă economice. Totuşi, la baza problemelor sale economice a stat o decizie politică. Aşadar, cel puţin în capul acelui om, politicienii de la putere (adică Boc & Co.) sunt vinovaţi pentru problemele sale.

La drept vorbind, nu e vinovată puterea că un om cu probleme face probleme. Este vinovată (parţial) că a creat acele probleme. Nu ştiu cum a trăit respectivul în plină dezvoltare economică tăriceanească. Poate are credite, poate n-are! Dar, evenimentul a fost unul foarte politic aşa că e puţin cam greu să nu îl politizăm, nu?

P.S.
Mi-ar plăcea ca cei care folosesc acest termen să ştie ce înseamnă cu adevărat să politizezi sau nu o chestie. În umila mea părere, viitoarea candidată care iubeşte B-ul nu prea ştie. Tânăra speranţă a ajuns la acelaşi limbaj de lemn pe care îl folosesc colegii săi de breaslă. Totuşi, sunt convins că acum ştie multe despre Harald V, deci are capacitatea de a învăţa.

Cred că şi dacă ajung ăştia la putere, tot o să fie probleme de cvorum.

Se pare că nu prea merge construirea Catedralei printr-un credit care să fie rambursat din donațiile enoriașilor!

Poate ar fi bine ca, odată cu alegerile locale sau parlamentare din 2012, să se facă un referendum pe tema finanțării construcției Catedralei!

Se zvonește că Ponta & Co. s-au cam săturat și vor să scape de Geoană, chiar cu riscul de a nu mai putea numi un președinte al Senatului.

Se mai spune că Geoană își îndreaptă privirile spre PC, partid care se află în negocieri mai mult sau mai puțin evidente și mai mult sau mai puțin avansate cu liberalii pentru un viitoare alianță (cea care ar compromite PNL în opinia mea).

Fie că PC se va alia cu PNL, fie că PC va fi absorbit PNL, viitorul lui Geoană pare alături de liberali. Așadar, există șanse destul de mari ca în 2014 Geoană să îi întoarcă favoarea lui Antonescu și să îl susțină la prezidențiale.

Trecând peste prostănăceala lui Geoană, de când l-am întâlnit prima data, mi-a dat impresia că locul său este alături de liberali. De fapt, cred că nu este chiar uitat episodul prin care Geoană îl felicita pe Constantinescu fiindcă a scăpat țara de Iliescu.

Trecerea lui Geoană la liberali mi se pare inevitabilă și cred că va fi primit cu brațele deschise. Poate se va mai chinui până prin 2012, dar după aceea social-democrația sa va fi istorie.

• ar trebui eliminată orice modalitate de vot secret (trădările ar trebui să fie la vedere pentru ca partidele şi / sau cetăţenii să poată reacţiona);
• ar trebui să poată fi constituite oricâte grupuri parlamentare, cu condiţia ca acestea să conţină cel puţin 7 membri;
• fiecare parlamentar trebuie să facă parte dintr-un singur grup;
• prezenţa la orice tip şedinţe ar trebui să fie obligatorie pentru parlamentar sau un locţiitor (consilier) care să voteze în numele său;
• parlamentarul poate delega votul liderului grupului din care face parte (sau locţiitorului acestuia).

Alegerea preşedintelui Parlamentului ar trebui să se realizeze astfel:

• fiecare grup parlamentar poate desemna un candidat;
• se organizează tururi succesive de scrutin, la fiecare tur fiind eliminat ultimul clasat (în caz de egalitate se stabileşte o procedură clară de departajare: data naşterii, vot în plen, culoarea părului etc.);
• câştigă cel care obţine cele mai multe voturi în ultimul tur.

Se introduce funcţia de lider al opoziţiei. Acesta este ales într-o manieră asemănătoare celei pentru alegerea preşedintelui, fără ca parlamentarii care au votat în ultimul tur pentru preşedintele ales să aibă drept de vot. (Teoretic, aceasta permite unei coaliţii formate din trei pătrimi din numărul parlamentarilor să desemneze atât preşedintele, cât şi liderul opoziţiei).

Preşedintele poate fi demis cu votul majorităţii membrilor Parlamentului. Liderul opoziţiei poate fi demis cu votul majorităţii celor care au participat la alegerea sa.

Liderul opoziţiei ar trebui să aibă roluri asemănătoare celor pe care le are liderul opoziţiei din Marea Britanie.

Voi începe să prezint câteva idei despre felul în care cred că ar putea fi îmbunătăţită funcţionarea acestei instituţii. Voi începe cu modalitatea de alegere a parlamentarilor.

Ar trebui să existe trei tipuri de parlamentari:

• 84 de parlamentari aleşi uninominal, în două tururi, câte doi în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti
• 48 de parlamentari aleşi pe liste la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare (câte şase în fiecare dintre cele opt regiuni, fără redistribuirea voturilor la nivel naţional)
• 35 de parlamentari aleşi pe liste la nivel naţional

Am avea 167 de parlamentari, majoritatea aleşi uninominal. Un candidat ar trebui să poată alege doar una dintre cele trei variante.

Mandatul unui parlamentar este de 4 ani. Jumătate dintre parlamentari sunt schimbaţi la fiecare doi ani (câte unul în fiecare judeţ, câte trei în fiecare regiuni şi 17 sau 18 la nivel naţional). La început, se organizează alegeri separate, în zile diferite, pentru primele mandate de 4 ani şi mandate speciale de 2 ani (prima dată se organizează alegerile pentru mandatele de 4 ani).

Un candidat ales pe listele unui partid sau al unei alianţe ar putea fi demis de partidul sau alianţa respectivă. Următorul de pe listă este înlocuitor în orice situaţie în care un astfel de parlamentar îşi pierde mandatul. În cazul în care un parlamentar ales uninominal îşi pierde mandatul, se organizează noi alegeri în judeţul respectiv.

Ar trebui introdusă incompatibilitatea între funcţia de parlamentar şi cea de membru al guvernului.

Potrivit noilor prevederi, Biroul Permanent poate lua decizii chiar dacă mai mult de jumătate dintre membrii săi lipsesc. Cum puterea are majoritate, nu este prea greu ca plenul să voteze aceste modificări și să fie astfel deblocată activitatea Camerei Deputaților.

Am o problemă cu acest raționament: nu cumva Biroul Permanent, potrivit actualei cutume (deci cu prezența majorității membrilor săi), trebuie să introducă pe ordinea de zi propunerea de modificare a Regulamentului? Așa că, dacă opoziția n-are chef, puterea poate propune oricâte modificări; le propune degeaba!

Totuși, mai este de discutat un aspect. Opoziția a declarat că participă la orice ședință a Biroului Permanent, dacă aceasta nu este condusă de Roberta Anastase. Cum puterea poate să pună pe altcineva să conducă o astfel de ședință, opoziția nu va mai putea folosi pretextul cu Anastase și nu va mai avea suportul populației pentru chiul.

Cu toate acestea, cei care spun că astfel se rezolvă problema blocajului din Camera Deputaților sunt, în opinia mea, cam optimiști. Va avea și CCR un cuvânt de spus; la felul cum este pusă la punct de Băsescu în aceste zile, s-ar putea să nu-i prea aibă la suflet pe cei care propun modificarea Regulamentului și să găsească motive pentru a declara neconstituționale noile prevederi.

În altă ordine de idei și fără legătură directă cu subiectul: Mai durează mult până vine motivarea de la legea educației?

Anul acesta, în România, opoziţia blochează funcţionarea Parlamentului împiedicând adoptarea unor legi dorite de putere. Aproape toată suflarea românească apreciază gestul. De data aceasta, preşedintele ţării nu se mai află în fruntea “suflării”.

Similitudinile mi se par evidente. Diferenţele le găsesc, dar nu mi se par relevante. Care o fi diferenţa esenţială care face ca moldovenii de opoziţie să fi acţionat în interes naţional, dar românii de opoziţie să acţioneze împotriva interesului național?

Nu putem să le cerem parlamentarilor să voteze tot timpul în cunoştinţă de cauză. Nu sunt supraoameni!

Dar, dacă parlamentarii nu au cum să ia decizii proprii, atunci nu cumva îşi pierd raţiunea de a exista? Nu ajunge să avem vreo 2, 3, 5 indivizi care să voteze potrivit ponderii obţinute de partide în alegeri şi să se ajungă la decizii rapide. Legile sunt produse de diverse persoane (consilieri), nu de parlamentari. Acele persoane îşi pot continua activitatea.

Nu cred că este rentabil pentru statul român să plătească un parlamnetar împreună cu tot aparatul său. Nu are niciun sens. Nu este gândit sistemul astfel încât să aibă sens.

Nu avem nevoie de 471 de parlamentari. Nu avem nevoie nici de 300. Cred că ne ajung vreo 20 pentru ca Parlamentul să poată funcţiona cu acelaşi randament cu care funcţionează acum.

Aşadar, propunere de modificare a Constituţiei:

• România este împărţită în 8 – 10 regiuni.
• Parlamentul este unicameral.
• Fiecare regiune trimite în Parlament doi parlamentari aleşi uninominal.
• Mandatul unui parlamentar este, în mod normal, de 4 ani.
• Jumătate dintre parlamentarii aleşi la primul scrutin au mandate de doar doi ani. La primul scrutin se alege un parlamentar cu mandatul de 4 ani şi unul cu mandatul de 2 ani; o persoană poate candida într-o singură regiune şi doar pentru unul dintre cele două mandate.
• În caz de egalitate de voturi, votul preşedintelui Parlamentului nu este luat în considerare.

Pentru a drege busuiocul, liderul deputaţilor portocalii propune o iniţiativă legislativă prin care să se repare problema. Promite că aceasta va fi promovată în regim de urgenţă.

Cât o fi ea de urgentă, iniţiativa respectivă ar trebui să treacă şi pe la Senat, unde opoziţia ar putea avea grijă să stea mult şi bine. Tot Boc va trebui să repare greşeala din Parlament (asta dacă nu îl va ajuta Băsescu, nepromulgând legile).