Constituţia mea

Articolul 1: Statul român

Regatul României este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, membru al Uniunii Europene.
Forma de guvernământ a statului român este monarhia constituţională.
Regatul României este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului, şi sunt garantate.
Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.
În Regatul României, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Articolul 2: Suveranitatea

Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
Niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Articolul 3: Teritoriul

Teritoriul Regatului României este inalienabil.
Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.
Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe, judeţe şi regiuni. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.
Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.

Articolul 4: Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni

Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.
Regatul României este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.

Articolul 5: Cetăţenia

Cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică.
Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere.

Articolul 6: Dreptul la identitate

Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români.

Articolul 7: Românii din străinătate

Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt.

Articolul 8: Pluralismul şi partidele politice

Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale.
Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.

Articolul 9: Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale

Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.

Articolul 10: Relaţii internaţionale

Regatul României întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi, în acest cadru, relaţii de bună vecinătate, întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului internaţional.

Articolul 11: Dreptul internaţional şi dreptul intern

Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
În cazul în care un tratat la care Regatul României urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.

Articolul 12: Simboluri naţionale

Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu. Codurile RGB ale culorilor sunt 0-43-127, 252-209-22, respectiv 206-17-38.
Ziua naţională a Regatului României este 10 Mai.
Imnul naţional al României este „Trăiască Regele”.
Stema ţării şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.

Articolul 13: Limba oficială

În Regatul României, limba oficială este limba română.

Articolul 14: Capitala

Capitala Regatului României este municipiul Sinaia.
Unele instituții ale Statului își pot desfășura activitatea în municipiul București.

Titlul II: Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

Capitolul I: Dispoziţii comune

Articolul 15: Universalitatea

Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Articolul 16: Egalitatea în drepturi

Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
Nimeni nu este mai presus de lege.
Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
Cetăţenii Uniunii Europene care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.

Articolul 17: Cetăţenii români în străinătate

Cetăţenii români se bucură în străinătate de protecţia statului român şi trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară.

Articolul 18: Cetăţenii străini şi apatrizii

Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în Regatul României se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi.
Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care Regatul României este parte.

Articolul 19: Extrădarea şi expulzarea

Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din Regatul României.
Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care Regatul României este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate.
Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate.
Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie.

Articolul 20: Tratatele internaţionale privind drepturile omului

Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Regatul României este parte.
Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Regatul României este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Articolul 21: Accesul liber la justiţie

Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.

Capitolul II: Drepturile şi libertăţile fundamentale

Articolul 22: Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.
Nimeni nu poate fi supus torturii şi niciunui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.
Pedeapsa cu moartea este interzisă.

Articolul 23: Libertatea individuală

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.
Reţinerea nu poate depăşi 12 ore.
Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal.
În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.
În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate.
Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.
Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.
Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.
Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.
Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.

Articolul 24: Dreptul la apărare

Dreptul la apărare este garantat.
În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

Articolul 25: Libera circulaţie

Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept.
Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară.

Articolul 26: Viaţa intimă, familială şi privată

Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

Articolul 27: Inviolabilitatea domiciliului

Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.
De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii:

a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;

b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;

c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;

d) prevenirea răspândirii unei epidemii.

Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege.
Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante.

Articolul 28: Secretul corespondenţei

Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice, al scrisorilor electronice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.

Articolul 29: Libertatea conştiinţei

Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.
Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.

Articolul 30: Libertatea de exprimare

Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
Cenzura de orice fel este interzisă.
Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
Nicio publicaţie nu poate fi suprimată.
Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.
Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.

Articolul 31: Dreptul la informaţie

Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.
Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică.

Articolul 32: Dreptul la învăţătură

Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională.
Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.
Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii.
Autonomia universitară este garantată.
Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.

Articolul 33: Accesul la cultură

Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii.
Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită.
Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea culturii naţionale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale Regatului României în lume.

Articolul 34: Dreptul la ocrotirea sănătăţii

Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

Articolul 35: Dreptul la mediu sănătos

Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.

Articolul 36: Dreptul de vot

Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 21 de ani, împliniţi până în ziua alegerilor, inclusiv.
Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

Articolul 37: Dreptul de a fi ales

Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).
Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 30 de ani pentru a fi aleşi în Parlamentul Majestăţii Sale şi vârsta de cel puţin 45 de ani pentru a fi aleşi în funcţiile de Preşedinte şi Vicepreşedinte al Guvernului Majestăţii Sale.

Articolul 38: Dreptul de a fi ales în Parlamentul European

C români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European.

Articolul 39: Libertatea întrunirilor

Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără niciun fel de arme.

Articolul 40: Dreptul de asociere

Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.
Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei Regatului României sunt neconstituţionale.
Nu pot face parte din partide politice mambrii Familiei Regale, judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.
Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.

Articolul 41: Munca şi protecţia socială a muncii

Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.
Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.
Durata normală a săptămânii de lucru este, în medie, de cel mult 40 de ore.
La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.
Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.

Articolul 42: Interzicerea muncii forţate

Munca forţată este interzisă.
Nu constituie muncă forţată:

a) activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele desfăşurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de conştiinţă;

b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată;

c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.

Articolul 43: Dreptul la grevă

Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale.
Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.

Articolul 44: Dreptul de proprietate privată

Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din tratatele internaţionale la care Regatul României este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.
Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.
Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.
Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.
Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.
Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

Articolul 45: Libertatea economică

Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.

Articolul 46: Dreptul la moştenire

Dreptul la moştenire este garantat.

Articolul 47: Nivelul de trai

Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.
Cetăţenii au dreptul la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.

Articolul 48: Familia

Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.
Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.

Articolul 49: Protecţia copiilor şi a tinerilor

Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor.
Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege.
Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise.
Minorii sub vârsta de 14 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi.
Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării.

Articolul 50: Protecţia persoanelor cu handicap

Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor.

Articolul 51: Dreptul la bună administrare

Cetăţenii au dreptul să fie trataţi de autorităţile publice cu imparţialitate şi bună credinţă, transparent, eficient şi la termen, în condiţiile legii.
În relaţiile cu autorităţile publice, cetăţenii au dreptul de a primi la termen, conform legii, motivaţiile tuturor deciziilor care îi privesc.
Autorităţile publice, prin instituţiile, demnitarii şi funcţionarii care le reprezintă, au obligaţia să respecte principiul integrităţii în exercitarea atribuţiilor lor.

Articolul 52: Dreptul de petiţionare

Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor.
Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.
Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.
Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.

Articolul 53: Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică

Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.
Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.
Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Articolul 54: Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Capitolul III: Îndatoririle fundamentale

Articolul 55: Fidelitatea faţă de Majestatea Sa şi față de ţară

Fidelitatea faţă de Majestatea Sa şi față de ţară este sacră.
Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.

Articolul 56: Apărarea ţării

Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere Regatul României.
Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică.
Cetăţenii pot fi încorporaţi numai pe bază de voluntariat, în condiţiile legii organice.

Articolul 57: Contribuţii financiare

Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
Fiecare salariat va plăti un impozit unic calculat pe baza salariului obţinut, în condiţiile legii, dar care nu poate depăşi jumătate din salariul respectiv.
Angajatorii nu vor plăti taxe suplimentare bazate pe salariile oferite angajatului.
Nu pot fi impuse impozite suplimentare bazate pe salariul obţinut.
Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale.

Articolul 58: Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor

Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.

Capitolul IV: Avocatul Poporului

Articolul 59: Numirea şi rolul

Avocatul Poporului este numit pe o durată de 4 ani pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Adjuncţii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate.
Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot îndeplini nicio altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică.

Articolul 60: Exercitarea atribuţiilor

Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor, în limitele stabilite de lege.
Autorităţile publice sunt obligate să asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale.

Articolul 61: Raportul în faţa Parlamentului Majestăţii Sale

Avocatul Poporului prezintă Parlamentului Majestăţii Sale rapoarte, anual sau la cererea acestora. Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor.

Titlul III: Autorităţile publice

Capitolul I: Parlamentul Majestăţii Sale

Secţiunea 1: Organizare şi funcţionare

Articolul 62: Rolul şi structura

Parlamentul Majestăţii Sale este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

Articolul 63: Alegerea Parlamentului Majestăţii Sale

Parlamentul Majestăţii Sale este ales prin vot universal, obligatoriu, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale.
Numărul parlamentarilor se stabileşte prin legea electorală, în raport cu populaţia ţării stabilită în urma ultimului recensământ naţional.
Numărul maxim al parlamentarilor este dat de împărţirea populaţiei ţării la 100.000 şi rotunjirea în sens superior a rezultatului obţinut.

Articolul 64: Durata mandatului

Parlamentul Majestăţii Sale este alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.
Alegerile pentru Parlamentul Majestăţii Sale se desfăşoară în prima zi de Duminică a lunii aprilie a anului în care a expirat mandatul Parlamentului anterior.
Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Majestății Sale, în prima zi de luni a lunii iulie din anul alegerii.
Mandatul Parlamentului Majestăţii Sale se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament.

Articolul 65: Organizarea internă

Organizarea şi funcţionarea Parlamentului Majestăţii Sale se stabilesc prin regulament. Resursele financiare ale Parlamentului sunt prevăzute în bugetul aprobat de acesta.
Parlamentul Majestăţii Sale îşi alege un birou permanent. Preşedintele Parlamentului Majestăţii sale este ales pe durata mandatului Parlamentului. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.
Parlamentarii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului.
Parlamentul Majestăţii Sale îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale.
Biroul permanent şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a Parlamentului Majestăţii Sale.

Articolul 66: Sesiuni

Parlamentul Majestăţii Sale se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în a doua zi de luni a lunii ianuarie şi se încheie în ultima zi de vineri a lunii mai. A doua sesiune începe în prima zi de luni a lunii iulie şi se încheie în ultima zi de vineri a lunii noiembrie.
Parlamentul Majestăţii Sale se întruneşte şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui Guvernului Majestăţii Sale, a biroului permanent sau a cel puţin o treime din numărul parlamentarilor.
Convocarea Parlamentului Majestăţii Sale se face de preşedintele acestuia, cu excepţia cazului prevăzut la articolul 64, aliniatul (3).

Articolul 67: Actele juridice şi cvorumul legal

Parlamentul Majestăţii Sale adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor.

Articolul 68: Caracterul public al şedinţelor

Şedinţele Parlamentului Majestăţii Sale sunt publice.
Parlamentul Majestăţii Sale poate hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete.

Secţiunea a 2-a: Statutul parlamentarilor

Articolul 69: Mandatul reprezentativ

În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.
Orice mandat imperativ este nul.

Articolul 70: Mandatul parlamentarilor

Parlamentarii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului. Jurământul se stabileşte prin lege organică.
Calitatea de parlamentar încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou ales sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.

Articolul 71: Incompatibilităţi

Calitatea de parlamentar este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate.
Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.

Articolul 72: Imunitatea parlamentară

Parlamentarii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
Parlamentarii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În caz de infracţiune flagrantă, parlamentarii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Parlamentului asupra reţinerii şi a percheziţiei.

Secţiunea a 3-a: Legiferarea

Articolul 73: Categorii de legi

Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.
Prin lege organică se reglementează:

a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;

b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;

c) statutul parlamentarilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;

d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;

e) organizarea şi desfăşurarea recensământului naţional;

f) organizarea Guvernului Majestăţii Sale şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;

g) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;

h) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;

i) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;

j) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;

k) statutul funcţionarilor publici;

l) contenciosul administrativ;

m) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;

n) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;

o) organizarea generală a învăţământului;

p) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;

q) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială;

r) statutul minorităţilor naţionale din Regatul României;

s) regimul general al cultelor;

t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.

Articolul 74: Iniţiativa legislativă

Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului Majestăţii Sale, parlamentarilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin jumătate din regiunile ţării, iar în fiecare din aceste regiuni trebuie să fie înregistrate cel puţin 10.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
Guvernul Majestăţii Sale îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Parlament.
Parlamentarii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi.

Articolul 75: Adoptarea legilor şi a hotărârilor

Legile organice şi hotărârile privind regulamentul Parlamentului se adoptă cu votul majorităţii membrilor.
Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
La cererea Guvernului Majestăţii Sale sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului.

Articolul 76: Promulgarea legii

Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui Guvernului Majestăţii Sale. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 15 zile de la primire.
Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului reexaminarea legii.
În cazul în care Preşedintele cere reexaminarea unei legi, Parlamentul poate respinge, cu voturile a două treimi dintre membri, cererea de reexaminare.
În cazul în care Parlamentul respinge cererea de reexaminare sau dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 5 zile de la primirea deciziei Parlamentului sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.

Articolul 77: Intrarea în vigoare a legii

Legea se publică în Monitorul Oficial al Regatului României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.

Articolul 78: Consiliul Legislativ

Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului Majestăţii Sale, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei Regatului României.
Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organică.

Capitolul II: Guvernului Majestăţii Sale

Articolul 79: Rolul şi structura

Guvernul Majestăţii Sale asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul Majestăţii Sale cooperează cu organismele sociale interesate.
Guvernul este alcătuit din preşedinte, vicepreşedinte, ministrul justiţiei, ministrul afacerilor externe, ministrul afacerilor interne, ministrul finanţelor publice şi alţi membri stabiliţi prin lege organică.
Preşedintele Guvernului Majestăţii Sale este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
Preşedintele Guvernului Majestăţii Sale conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Parlamentului Majestăţii Sale rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului Majestăţii Sale, care se dezbat cu prioritate.

Articolul 80: Alegerea Preşedintelui

Preşedintele Guvernului Majestăţii Sale este ales prin vot universal, obligatoriu, egal, direct, secret şi liber exprimat.
Primul tur de scrutin este organizat în ultima zi de Duminică a lunii martie a anului în care expiră mandatul Preşedintelui în funcţie.
Alegerile se desfăşoară pe parcursul a cel mult patru tururi de scutin. La al doilea tur participă candidaţii care obţin mai mult de o optime dintre voturile exprimate la primul tur, dacă niciun candidat nu a obţinut majoritatea voturilor exprimate în primul tur. La al treilea tur participă candidaţii care obţin mai mult de o pătrime dintre voturile exprimate la al doilea tur, dacă niciun candidat nu a obţinut majoritatea voturilor exprimate în al doilea tur. La al patrulea tur participă candidaţii care obţin mai mult de o treime dintre voturile exprimate la al treilea tur, dacă niciun candidat nu a obţinut majoritatea voturilor exprimate în al treilea tur.
Începând cu al doilea tur de scrutin, acestea se desfăşoară în a doua zi de Duminică ce urmează după anunţarea rezultatelor finale ale turului precedent.
În cazul în care la unul dintre tururi unul dintre candidaţi obţine majoritatea voturilor exprimate, acesta este declarat câştigător.
În cazul în care la unul dintre tururi participă un singur candidat, acesta este declarat câştigător fără a fi necesară organizarea turului.
În cazul în care la unul dintre tururi nu participă niciun candidat, în cazul în care la al patrulea tur de scrutin candidaţii obţin acelaşi număr de voturi sau în cazul în care mandatul nu este validat până în ultima zi de Duminică a lunii iunie a anului în care au fost organizate alegerile, funcţia de Preşedinte devine vacantă şi nu se organizează tururi suplimentare.
Nicio persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al Guvernului Majestăţii Sale decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.

Articolul 81: Validarea mandatului şi depunerea jurământului

Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Guvernului Majestăţii Sale este validat de Curtea Constituţională.
Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Majestății Sale, următorul jurământ: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Regatului României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Acelaşi jurământ este depus ulterior, de ceilalţi membrii ai Guvernului Majestăţii Sale în faţa Majestății Sale.
În cazul modificării structurii Guvernului Majestăţii Sale, noii membri depun acelaşi jurământ în faţa Majestății Sale.

Articolul 82: Vacanţa funcţiei de Preşedinte al Guvernului Majestăţii Sale

Vacanţa funcţiei de Preşedinte al Guvernului Majestăţii Sale intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor, de deces sau în cazurile prevăzute la aliniatul (7) al articolului 80.
În cazul în care funcţia devine vacantă, mandatul este preluat de Vicepreşedintele Guvernului Majestăţii Sale şi este exercitat doar pe perioada rămasă până la expirarea mandatului preşedintelui anterior.
În cazul în care funcţia de Vicepreşedinte a Guvernului Majestăţii Sale este şi ea vacantă, mandatul este preluat de prima dintre următoarele persoane care respectă condiţiile prevăzute la alianiatul 2 al articolul 37 şi la aliniatul (8) al articolului 80.
a) preşedintele Parlamentului Majestăţii Sale;
b) ministrul justiţiei;
c) ministrul afacerilor externe;
d) ministrul afacerilor interne;
e) ministrul finanţelor publice;
f) alte persoane stabilite prin lege organică

Articolul 83: Durata mandatului

Mandatul Guvernului Majestăţii Sale este de 4 ani şi se exercită de la ora 12:00 a primei zi de marţi a lunii septembrie a anului în care acesta a fost ales Preşedintele.
Guvernului Majestăţii Sale îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de noul Guvern.
Mandatul Guvernului Majestăţii Sale poate fi prelungit, prin lege organică, cu câte un an, în caz de război sau de catastrofă.

Articolul 84: Incompatibilităţi şi imunităţi

În timpul mandatului, membrii Guvernului Majestăţii Sale nu pot îndeplini nicio altă funcţie publică sau privată.
Membrii Guvernului Majestăţii Sale pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală numai cu încuviinţarea Parlamentului Majestăţii Sale. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Membrul Guvernului Majestăţii Sale este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Articolul 85: Mesaje

Preşedintele Guvernului Majestăţii Sale adresează Parlamentului Majestăţii Sale mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii.

Articolul 86: Referendumul

Preşedintele Guvernului Majestăţii Sale, cu acordul Parlamentului Majestăţii Sale, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.

Articolul 87: Atribuţii în domeniul politicii externe

Preşedintele Guvernului Majestăţii Sale încheie tratate internaţionale în numele Regatului României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului Majestăţii Sale, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
Preşedintele acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai Regatului României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele Guvernului Majestăţii Sale.

Articolul 88: Atribuţii în domeniul apărării

Preşedintele Guvernului Majestăţii Sale este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului Majestăţii Sale, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului Guvernului Majestăţii Sale, în cel mult 5 zile de la adoptare.
În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele Guvernului Majestăţii Sale ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului Guvernului Majestăţii Sale, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul Guvernului Majestăţii Sale nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.
În caz de mobilizare sau de război Parlamentul Majestăţii Sale îşi continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor.

Articolul 89: Măsuri excepţionale

Preşedintele Guvernului Majestăţii Sale instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului Majestăţii Sale încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
Dacă Parlamentul Majestăţii Sale nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.

Articolul 90: Alte atribuţii

Preşedintele Guvernului Majestăţii Sale îndeplineşte şi următoarele atribuţii:

a) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;

b) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;

c) acordă graţierea individuală.

Articolul 91: Demiterea

În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, orice membru al Guvernului Majestăţii Sale poate fi demis de Parlamentul Majestăţii Sale, cu votul majorităţii parlamentarilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Membrul Guvernului poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
Propunerea de demitere poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul parlamentarilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui Guvernului Majestăţii Sale.

Articolul 92: Încetarea funcţiei de membru

Preşedintele Guvernului Majestăţii Sale poate revoca din funcţie orice membru al Guvernului, cu excepţia Vicepreşedintelui.
Funcţia de membru al Guvernului Majestăţii Sale încetează în urma demisiei, a demiterii, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Articolul 93: Indemnizaţia şi celelalte drepturi

Indemnizaţia şi celelalte drepturi ale membrilor Guvernului Majestăţii Sale se stabilesc prin lege.

Articolul 94: Actele Guvernului Majestăţii Sale

Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.
Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvernul Majestăţii Sale se semnează de Preşedinte, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al Regatului României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.

Articolul 95: Răspunderea membrilor

Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.

Capitolul III: Familia Regală

Articolul 96: Majestatea Sa

Majestatea Sa este simbolul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
Puterile constituţionale ale Majestății Sale sunt ereditare prin succesiune directă a Majestăţii Sale Regelui Mihai I de România.

Articolul 97: Statutul Casei Regale

Statutul Casei Regale se stabileşte prin lege organică.
Prin excepție de la prevederile articolului 74, iniţiativa de modificare a Statulului Casei Regale poate aparține şi Majestății Sale.

Articolul 98: Succesiunea la Tron

Succesiunea la tron este reglementată prin Statutul Casei Regale.
În momentul morţii sau abdicării Majestății Sale, succesorul devine Rege sau Regină.
Noul Rege sau noua Regină depune în faţa Parlamentului jurământul prevăzut la aliniatul (2) al articolului 81.
În cazul în care nu există succesor la tron potrivit Statutului Casei Regale, tronul devine vacant.

Articolul 99: Vacanţa Tronului

În cazul vacanţei Tronului, Parlamentul poate propune, cu majoritatea voturilor, un alt Rege sau o altă Regină dintr-o dinastie domnitoare în una dintre ţările Uniunii Europene la data aprobării prezentei Constituţii.
Propunerea Parlamentului trebuie aprobată prin referendum, care trebuie organizat în termen de 30 de zile de la formularea propunerii.

Articolul 100: Regenţa

În cazul în care succesorul la Tron este minor, Majestatea Sa poate numi o regenţă regală formată din trei persoane care să exercite atribuțiile Majestății Sale în cazul în care succesorul ajunge pe Tron. Regenţa regală îşi încetează activitatea în ziua în care noul Rege sau noua Regină împlinește 21 de ani.
Majestatea Sa poate numi o regenţă regală formată din trei persoane care să exercite atribuțiile sale în cazul în care se va afla în imposibilitatea de a le îndeplini. Regenţa regală îşi încetează activitatea în momentul în care Majestatea Sa își poate îndeplini din nou atribuțiile.
Parlamentul Majestăţii Sale numeşte o regenţă parlamentară permanentă care va prelua atribuțiile regenţei regale dacă apare una dintre situaţiile stabilite la aliniatele (1) şi (2) şi Majestatea Sa nu a numit anterior o regenţă regală.
Regența poate exercita, în numele Majestății Sale, toate atribuțiile cu excepția celor prevăzute la articolele 97

Articolul 101: Abdicarea

1. Regele poate abdica în orice moment. Actul de abdicare trebuie transmis Preşedintelui Guvernului care îl va prezenta în faţa Parlamentului.

2. După citirea actului de abdicare, sucesorul devine Rege sau Regină, potrivit prevederilor articolului 98.

Articolul 102: Rolul Majestății Sale

Pe lângă atribuţiile specificate în Statutul Casei Regale şi a celor prevăzute în Constituţie, Majestatea Sa îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
a) reprezintă Regatului României pe plan intern şi extern;
b) conferă decoraţii şi titluri de onoare;
c) acordă graţierea individuală.
Majestatea Sa poate delega altor membrii ai Familiei Regale o parte dintre atribuţiile sale.

Capitolul IV: Raporturile Parlamentului cu Guvernul

Articolul 103: Informarea Parlamentului

Guvernul Majestăţii Sale şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Parlament sau de comisiile parlamentare, prin intermediul păreşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.
Membrii Guvernului Majestăţii Sale au acces la lucrările Parlamentului Majestăţii Sale. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie.

Articolul 104: Întrebări, interpelări şi moţiuni

Guvernul Majestăţii Sale şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau de senatori, în condiţiile prevăzute de regulamentul Parlamentului.
Parlamentul poate adopta o moţiune prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.

Articolul 105: Delegarea legislativă

Parlamentul Majestăţii Sale poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului Majestăţii Sale pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe.
Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului Majestăţii Sale, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
Guvernul Majestăţii Sale poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Parlament şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al Regatului României. Parlamentul, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 10 de zile de la depunere, Parlamentul nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 75 alineatul (1).
Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.
Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3).
Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.

Capitolul V: Administraţia publică

Secţiunea 1: Administraţia publică centrală de specialitate

Articolul 106: Structura

Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului Majestăţii Sale.
Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului Majestăţii Sale ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome.

Articolul 107: Înfiinţarea

Ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii.
Guvernul Majestăţii Sale şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă.
Autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică.

Articolul 108: Forţele armate

Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care Regatul României este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii.
Structura sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.
Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi celorlalte componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii.
Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei autorităţi statale este interzisă.
Pe teritoriul Regatului României pot intra, staţiona, desfăşura operaţiuni sau trece trupe străine numai în condiţiile legii sau ale tratatelor internaţionale la care Regatul României este parte.

Articolul 109: Consiliul Suprem de Apărare a Ţării

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii.

Secţiunea a 2-a: Administraţia publică locală

Articolul 110: Principii de bază

Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.
În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, în condiţiile prevăzute de legea organică.

Articolul 111: Autorităţi comunale şi orăşeneşti

Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii.
Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe.
Autorităţile prevăzute la alineatul (1) se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor.

Articolul 112: Consiliul judeţean

Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.
Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii.

Articolul 113: Parlamentul regional

Parlamentul regional este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor judeţene, în vederea realizării serviciilor publice de interes regional.
Parlamentul regional este ales şi funcţionează în condiţiile legii.

Articolul 114: Guvernatorul

Guvernul Majestăţii Sale numeşte un guvernator în fiecare regiune.
Guvernatorul este reprezentantul Guvernului Majestăţii Sale pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Atribuţiile guvernatorului se stabilesc prin lege organică.
Între guvernatori, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, parlamentele regionale şi preşedinţii acestora pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.
Guvernatorul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al parlamentului regional, al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.

Capitolul VI: Autoritatea judecătorească

Secţiunea 1: Instanţele judecătoreşti

Articolul 115: Înfăptuirea justiţiei

Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.

Articolul 116: Statutul judecătorilor

Judecătorii numiţi de Preşedintele Guvernului Majestăţii Sale sunt inamovibili, în condiţiile legii.
Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.
Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

Articolul 117: Instanţele judecătoreşti

Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.
Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică.
Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.
Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.

Articolul 118: Caracterul public al dezbaterilor

Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.

Articolul 119: Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie

Procedura judiciară se desfăşoară în limba română.
Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice.
Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alineatul (2), inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi.
Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit.

Articolul 120: Folosirea căilor de atac

Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Articolul 121: Poliţia instanţelor

Instanţele judecătoreşti dispun de poliţia pusă în serviciul lor.

Secţiunea a 2-a: Ministerul Public

Articolul 122: Rolul Ministerului Public

În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii.
Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.

Articolul 123: Statutul procurorilor

Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.
Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

Secţiunea a 3-a: Consiliul Superior al Magistraturii

Articolul 124: Rolul şi structura

Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.
Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:

a) 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Parlament; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;

b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă numai la lucrările în plen;

c) ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul (2) litera a).
Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.
Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret.
Preşedintele Guvernului Majestăţii Sale prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă.
Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la articolul 125 alineatul (2).

Articolul 125: Atribuţii

Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui Guvernului Majestăţii Sale numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.
Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.
Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.

Titlul IV: Economia şi finanţele publice

Articolul 126: Economia

Economia Regatului României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.
Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;

b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;

c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor;

d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;

e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;

f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;

g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene.

Articolul 127: Proprietatea

Proprietatea este publică sau privată.
Proprietatea este garantată şi ocrotită prin lege.
Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.
Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.
Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.

Articolul 128: Sistemul financiar

Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege.
În Regatul României este utilizată moneda Uniunii Europene: euro; subdiviziunea acestuia este eurocentul.

Articolul 129: Bugetul public naţional

Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.
Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului.
Dacă legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent, până la adoptarea noilor bugete.
Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii.
Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.

Articolul 130: Impozite, taxe şi alte contribuţii

Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, respectând prevederile articolului 57.
Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii.
Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora.

Articolul 131: Curtea de Conturi

Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate.
Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului Majestăţii Sale un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate.
La cererea Parlamentului Majestăţii Sale, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele constatate.
Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători.
Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.
Revocarea membrilor Curţii de Conturi se face de către Parlament, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

Articolul 132: Consiliul Economic şi Social

Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare.

Titlul V: Curtea Constituţională

Articolul 133: Structura

Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.
Curtea Constituţională se compune din șapte judecători, numiţi pentru un mandat de 7 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
Patru judecători sunt numiţi de Parlament, patru de Guvern şi unul de Majestatea Sa.
Condiţiile necesare numirii sunt prevăzute de legea organică a Curţii.
Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia, pentru o perioadă de 3 ani.
Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.

Articolul 134: Incompatibilităţi

Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior.

Articolul 135: Independenţa şi inamovibilitatea

Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia.

Articolul 136: Atribuţii

Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:

a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui Guvernului Majestăţii Sale, a preşedintelui Parlamentului Majestăţii Sale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de parlamentari, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea preşedintelui Parlamentului Majestăţii Sale sau a unui număr de cel puţin 50 de parlamentari;

c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentului Parlamentului, la sesizarea preşedintelui Parlamentului Majestăţii Sale sau a unui număr de cel puţin 50 de parlamentari;

d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;

e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui Guvernului Majestăţii Sale, a preşedintelui Parlamentului Majestăţii Sale sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;

f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui Guvernului Majestăţii Sale şi confirmă rezultatele sufragiului;

g) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;

h) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni;

i) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic;

j) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.

Articolul 137: Deciziile Curţii Constituţionale

Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 5 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul Majestăţii Sale sau Guvernul Majestăţii Sale, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul Majestăţii Sale este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.
În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit articolului 136 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat.
Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al Regatului României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Titlul VI: Integrarea europeană

Articolul 138: Integrarea în Uniunea Europeană

Prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Prevederile alineatului (1) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
Parlamentul, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).
Guvernul transmite Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene.

Titlul VII: Revizuirea Constituţiei

Articolul 139: Iniţiativa revizuirii

Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele Guvernului Majestăţii Sale, de cel puţin o treime din numărul parlamentarilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.
Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din regiunile ţării, iar în fiecare din aceste regiuni trebuie să fie înregistrate cel puţin 50.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

Articolul 140: Procedura de revizuire

Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Parlamentul Majestăţii Sale, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor.
Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Articolul 141: Limitele revizuirii

Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
De asemenea, nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.
Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război.

Titlul VIII: Dispoziţii finale şi tranzitorii

Articolul 142: Intrarea în vigoare

Prezenta Constituţie intră în vigoare la data aprobării ei prin referendum.

Articolul 143: Conflictul temporal de legi

Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii.
Consiliul Legislativ, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei Constituţii, va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta Constituţie şi va face Parlamentului Majestăţii Sale sau, după caz, Guvernului Majestăţii Sale, propuneri corespunzătoare.