Tuturor celor care cred că Regele ar fi trebuit să moară ca un erou în loc să abdice, le-aş propune să se sinucidă în numele a ce consideră ei mai măreţ pe lumea asta…
Trecând puţin peste penibilitatea propunerii anterioare, aş spune câteva lucruri despre eroismul pe care îl dorim. Este normal să ne dorim ca liderii noştri să se sacrifice în numele ţării; totuşi, nu este normal să pretindem acest lucru. Cred că foarte puţini dintre noi ar fi gata să se sacrifice, indiferent care ar fi scopul acelui sacrificiu. Oare câţi dintre cei care pretind acest lucru de la Rege s-ar mulţumi cu o răsplată pentru un eventual sacrificiu suprem într-o eventuală lume de apoi?
Eroismul ăsta este un pic paradoxal. E uşor să spui că tu te-ai sacrifica, dar nu ai cum să demonstrezi decât dacă chiar te sacrifici. Şi, dacă te sacrifici, nu prea mai ai cum să spui că te-ai sacrificat.
Am scris acest articol datorită declaraţiei frăţânelui prezidenţial. Actualul preşedinte îşi poate sacrifica acum mandatul fiindcă aşa vrea poporul (oricine susţine contrariul este idiot sau mincinos), dar nu o face. Dacă nu renunţă la o funcţie politică (fie ea cea supremă) pentru a face un bine ţării, cum să cred că şi-ar da viaţa pentru ţară?
Oare dacă Victor și Crin (sau Putin) i-ar arăta lui Traian un pistol, cât ar dura până când bravul conducător și-ar semna demisia? Aiurea analogie – știu!