Aud că Cristian Preda a spus că votul obligatoriu este OK. M-am dezumflat repede când am văzut ce înțelege intelectualul europarlamentar profesor universitar de la PD-L. Cică votul obligatoriu e cam așa: cu șase luni înainte de alegeri mă duc (dacă vreau) să mă înscriu la vot; dacă mă înscriu și nu mă duc la vot iau amendă. Dacă nu mă înscriu nu-i bai, dar nu mai am voie să votez.
Așadar, cu șase luni înainte de alegeri, eu ar trebui să mă duc pe cine știe unde, să completez o cerere din spirit civic. Dacă am completat-o, atunci peste șase luni sunt obligat să votez. Parcă am totuși lucruri mai bune de făcut, cu șase luni înainte de alegeri. Sper că dacă m-am înscris și mă îmbolnăvesc, plec în delegație într-un colț al lumii unde România nu are consulat sau dacă a murit capra vecinului în ziua votului, totuși, scap de amendă. Dar, cine știe?
O chestiune minoră la care nu s-a gândit domnul Preda este că ar putea exista alegeri sau referendumuri care să nu fie anunțate cu șase luni înainte. De exemplu, un referendum pentru demiterea președintelui e anunțat cu doar o lună înainte. Alegerile anticipate sunt și ele anunțate doar cu câteva luni înainte; cam le fel și cu parțialele. Să zicem că nu i-a trecut prin cap.
O chestiune majoră la care nu s-a gândit domnul Preda este că votul este obligatoriu ca să crească prezența la vot. Dacă se aplică obligativitatea originală a domnului care credea și că trandafirului i-ar sta mai bine sub formă de măr, atunci aș paria pe o prezență la vot de maximum 20% la orice alegeri.
Poate asta e și ideea… Dacă prezența la vot este redusă, votanții sunt membri de partid și apropiați ai acestora. Așa ar mai putea avea și portocaliii un viitor care să sune bine.
Totuși, ce-ar fi să propunem un vot obligatoriu care să fie chiar obligatoriu?
Pingback: Tweets that mention Skortzy: Preda are idei -- Topsy.com
Sunt impotriva oricarei forme de vot obligatoriu. E un DREPT, nu o obligatie. Daca introducem obligatia de a vota, de ce nu si obligatia de a face munca voluntara, de a colecta deseuri pentru planul economic, de a participa la actiuni patriotice, de exemplu o defilare de 1 Decembrie? Suna cunoscut, nu?
Mi se pare ciudat ca domnul Preda, o persoana cel putin aparent liberala, simte nevoia de obligativitati. Obsesia asta a obligativitatilor o au birocratii socialisti ce cred ca pot rezolva totul, si mai ales propria incompetenta, prin decrete. Obligatorii, desigur.
Personal urmaresc politica, stiu cand se voteaza, ma informez si am opinii. Cu toate acestea de cateva ori am ales, intentionat si avizat, sa nu votez. De exemplu la cele doua referendumuri ale lui Basescu, la europarlamentarele din 2008 sau la T2 al prezidentialelor de anul trecut. Vreau sa imi pastrez dreptul acesta.
Mai mult decat atat. Gestul celor ce nu voteaza pentru ca nu ii intereseaza sau nu stiu cu cine sa voteze mi se pare mai decent si mai respectabil decat al celor ce voteaza pentru ca au primit o tuica, o patura sau un kil de malai. Daca poporul e suveran, atunci are inclusiv dreptul de a da cu sictir diverselor personaje, de prea multe ori dubioase si submediocre, ce se doresc a fi cocotate in pozitia de reprezentanti ai sai. Faptul ca un Oprescu e ales cu 15% din voturi mi se pare un pic mai putin jenant decat daca acelasi Oprescu ar fi fost ales cu 55% din voturile date in sila de bucurestenii adusi la vot cu militia.
Ce parere aveti de ultima moda in-trale votului?
Nu credeti,ca ultima moda de a inainta atitea motiuni de demitere a presedintelui sau al guvernului ales prin VOT CLAR SI DEMOCRATIC, ingradeste exact libertatea majoritatii care sa exprimat prin VOT si au ales un presedinte.Daca dupa ce sa ales o data si majoritatea sa exprimat prin vot, de ce vine minoritatea cu motiuni de cenzura sau demitere…Nu credeti ca in acest mod ingradeste opozitia dreptul la vot ori la libera exprimare a celorlalti,ori ca alegerile anticipate ar trebui sa aiba loc doar in cazuri ca ale Poloniei sau altele de acest fel?
Haideti sa nu aberam si sa ne gandim cum stau lucrurile de fapt:
Cred ca in 2008 majoritatea romanilor au votat cu PSD + PC (2.279.449 de voturi la Camera şi 2.352.968 de voturi la Senat, fata de 2.228.860 de voturi la Cameră şi 2.312.358 de voturi la Senat cât a avut PD-L). Cam atat de clar si democratic a fost votul respectiv.
Mai cred ca votul pentru postul de presedinte nu are nicio treaba cu legitimitatea guvernului.
Mai cred ca este de datoria opozitiei sa incerce sa inlature un guvern nelegitim.
Ah, si mai cred ca imi pierd vremea incercand sa va raspund…
imi place speculatia ta despre rostul/scopul votului obligatoriu, Skortzy
desigur, in functie de metoda aleasa, rostul/scopul poate fi altul… insa ma aflu in aceeasi tabara cu Joness, adica impotriva oricarei forme de vot obligatoriu (desi eu chiar am votat de fiecare data!), asa cum am scris si la http://www.votulobligatoriu.ro/pro-contra/contra/