Cristian Preda, reformatorul de serviciu, îşi doreşte ca denumirea partidului din care face parte să rămână PD-L. În favoarea demersului său, europarlamentarul aduce următoarele argumente: Pe scurt, a menţine numele PDL înseamnă a asuma confruntarea directă cu peneliştii, a continua opoziţia faţă de Iliescu şi a miza pe o europenizare de fond, nu pe una de formă.
Eu credeam că nu se poate Partidul Popular din cauză că există deja. Sau ăsta nu este un impediment, fiindcă dacă în urma fuziunii dintre FSN şi PD a rezultat un PD mai mare, de ce nu s-ar putea ca în urma fuziunii dintre PD-L şi PP să rezulte un PP mai mare?
Oricum, în opinia lui Preda, modificarea numelui ar însemna doar o modificare a forme, fără să se modifice şi fondul. Probabil altfel ar sta lucrurile dacă s-ar înlocui trandafirul cu mărul, nu?
Eu sunt împotriva păstrării denumirii actuale. Vreau să apară Partidul Popular Liberal: PPL. Power to the people!
Astfel, am scăpat de neajunsul semnalat de primul argument: În primul rând, renunţarea la numele “liberal” ar lăsa liber un culoar pentru PNL. Iar în România respectul pentru statul de drept, susţinerea libertăţii economice şi aspiraţiile democratice sunt asociate cu numele “liberal”, nu cu altul. Dacă vrem să acoperim întreaga dreaptă, atunci trebuie să ne asumăm valorile liberale sub acest nume, nu sub un altul.