Prenumele conducătorilor

În perioada post-comunistă la Palatul Cotroceni s-au aflat Ion, Emil, din nou același Ion și apoi Traian, iar la Palatul Victoria s-au aflat Petre, Theodor, Nicolae, Victor, Radu, Mugur, Adrian, Călin și apoi Emil.

Interimar, la Cotroceni s-a mai aflat și Nicolae, același care a fost și la Palatul Victoria.

Tot interimar, la Palatul Victoria au fost Gavril, Alexandru și Eugen.

Observăm că am avut doar doi conducători importanți care au același prenume: Emil.

Dacă includem și președinții camerelor avem la Senat: Alexandru (nu cel care a fost interimar la Palatul Victoria), Oliviu, Petre (cel care a fost și la Palatul Victoria), Mircea, Nicolae (cel care a fost interimar la Cotroceni și cu drepturi depline la Palatul Victoria), Ilie și un alt Mircea. Interimar, a fost și Doru. La Camera Deputaților îi avem pe Dan, Adrian (cel care a fost și la Palatul Victoria), Ion (nu cel care a fost la Cotroceni), Valer, din nou același Adrian, Bogdan și Roberta.

N-avem niciun Gheorghe și niciun Vasile (este unul, dar la numele de familie).

Acest articol a fost publicat în Guvernare, Parlament și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.