Blog de “analist politic”

Din câte am văzut, cei şase noi miniştri sunt de la PD-L. Din câte ştiam, Vlădescu de la finanţe şi Dumitru de la agricultură erau independenţi. Avem următorul articol în Constituţie:

ARTICOLUL 85
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.

În opinia mea, înlocuirea unor independenţi cu nişte pedelişti înseamnă schimbarea compoziţiei politice a guvernului; ca urmare, Parlamentul ar trebui să îşi dea acordul.

Există câteva motive pentru care acest lucru ar putea fi evitat:

• independent susţinut de PD-L e acelaşi lucru cu pedelist;
• Vlădescu şi Dumitru au intrat între timp în PD-L;
• Constituţia e opţională.

Pentru prima variantă cred că ar trebui să existe o decizie a CCR care să specifice acest lucru (cel puţin ar trebui precizate câteva exemple “istorice” când un alt premier a procedat într-un mod similar). Ar mai trebui ca Vlădescu şi Dumitru să fi avut chiar statutul de “independent susţinut de PD-L” şi nu statut de independent cum are, probabil, Oprea (parcă nu exista UNPR pe vremea investiturii acestui guvern).

Pentru a doua variantă este posibil ca Dumitru să se fi înscris în PD-L, dar mă îndoiesc că şi Vlădescu a făcut-o.

Istoria recentă a arătat că a treia variantă se află întotdeauna la dispoziţia actualilor guvernanţi…

Preşedintele României a declarat astăzi: Constituţia mă obligă să-mi duc mandatul până la capăt.

Legea Fundamentală prevede:

ARTICOLUL 97
(1) Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.

Oare cum te poate obliga Constituţia să duci mandatul până la capăt dacă îţi permite să demisionezi? Ah, era doar un fel de a spune? Similar cumva cu cele cinci minute?

Se dă un Senat al cărui buget pe anul 2010 este de 113.613.000 lei. Se mai dă o Cameră de Deputaţilor al cărei buget pe 2010 este de 286.024.000 lei.

Vrem ca Senatul să dispară, iar numărul deputaţilor (care ar putea fi chiar redenumiţi) să se reducă de la 334 la 300. Cu senatorii economisim, teoretic, 113.613.000 lei, iar cu deputaţii 286.024.000 × (334 – 300) / 334 = 29.116.000.

Economia totală ar fi de 142.729.000 lei, adică aproximativ 7 lei pe cap de locuitor (anual).

Nu am luat în calcul costul referendumului (6.000.000 lei), costul viitorului referendum pentru validarea noii Constituţii, precum şi resursele irosite pentru ca noua Constituţie să se nască.

Nu susţin că nu e nevoie de modificarea Constituţiei; totuşi, explicaţiile oficiale sunt doar “populiste” şi nu fac decât să ascundă adevăratele motive ale organitzării referendumului (realegerea lui Băsescu şi slăbirea puterii şi autorităţii Parlamentului).

Atunci când a fost (re)introdusă plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului în valoare de 85% din salariul mediu din ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 de lei, nu am fost total de acord cu măsura respectivă fiindcă susţineam că deschide calea spre anumite abuzuri / şmecherii. Cred în continuare acest lucru! Spuneam atunci că abuzurile ar fi fost eliminate dacă indemnizaţia ar fi fost de 70 – 75 (fără să fie nevoie de plafonare).

Se aud din ce în ce mai multe zvonuri că printre măsurile de austeritate pe care le va lua guvernul, se va număra şi eliminarea acestei indemnizaţii.  O fi acesta unul dintre ajutoarele sociale despre care se spunea că trebuie regândite? Nu ştiu! Sper că nu!

Mi-ar plăcea o astfel de regândire dintr-un singur punct de vedere. Cei care au urmat posibilul “plan” descris de mine, vor avea surprize.

Copiii trebuie ajutaţi; mamele la fel; dar, trebuie ajutaţi/te cu cât ne permitem. Dacă ne permitem doar 600 de lei, asta este! Dacă ne permitem 10.000 de lei, foarte bine! Argumentul că mama a cotizat nu este valabil judecând la rece: nu a cotizat pentru acest lucru; dacă ar fi fost aşa, atunci pe măsură ce înaintăm în vârsta, şansele de a avea (noi) copii scad, deci ar trebui ca şi contribuţiile noastre să scadă. Dacă viitoarea mamă (sau viitorul tată) primeşte bani fiindcă a cotizat, atunci cei care mai au 2 – 3 ani până la pensie de ce cotizează? Discriminarea, fie ea şi pozitivă, este interzisă de Constituţie.

Una peste alta, părerile mele în legătură cu subiectul sunt contradictorii… Trebuie luate măsuri şi guvernul trebuie să îşi asume răspunderea pentru ele! Dacă va trebui să taie din aceste indemnizaţii, viitorul României va fi mai întunecat. Sper că se va putea evita tăierea sau reducerile ar putea fi cât de cât rezonabile. De exemplu, s-ar putea reduce plafonul cu 15 – 25%, la 3000 – 3400 de lei. O altă variantă ar fi reducerea procentului din salariu de la 85% la 60 – 75%. Se pot şi combina…

Se spune că votul obligatoriu este nedemocratic, că încalcă un drept fundamental al cetățeanului: acela de a nu vota. Poate așa este…

Dar, cetățeanul are și obligații, nu numai drepturi; așa cum este obligat să plătească taxe și impozite, așa poate fi obligat să și voteze. Oare am eu un drept fundamental să nu plătesc taxe?

Acum, să trecem puțin mai departe. Să vedem cine ar beneficia de pe urma votului obligatoriu…

Politicienii nu ar beneficia deloc. Mita electorală ar trebui să fie mult mai mare pentru a se strânge suficient de multe voturi care să asigure succesul.

În acest moment se spune că votează pensionarii și bugetarii. Ca urmare, aceste categorii sociale sunt cocoloșite (mituite) de guvernanți. Aceștia nu au interesul ca şi cei ce stau acasă să fie băgați în seamă. Dacă individul care produce ceva (fie că este patron sau angajat la patron) preferă să stea acasă la alegeri, interesele sale nu sunt luate în considerare de conducători. Cei care merg la vot nu vor dori să împartă mita electorală cu ceilalți.

Poate paradoxal, consider că cei care vor beneficia cel mai mult de pe urma unui vot obligatoriu ar fi cei care preferă să nu voteze acum. În momentul în care aceștia ar intra în schemă,  politicienii vor fi nevoiți să îi ia în considerare.

În concluzie, există două piedici majore împotriva votului obligatoriu (în afară de “drepturile fundamentale”):

• politicienii nu au interesul ca votul să fie obligatoriu fiindcă va fi mai scump să faci politică “de succes”;
• votul obligatoriu trebuie introdus prin modificarea Constituției (nu cred că se poate prin legea electorală), modificare pe care ar vota-o cei care obișnuiesc să meargă acum la vot și care nu au nici ei interesul să împartă cu alții ce primesc.

Mulţi descoperiră, independent de mine, dar a doua zi după mine, chestiunile cu NATO şi UE de prin proiectul de Constituţie!

Alţii descoperiră şi chestii în plus; de exemplu, în anumite cazuri, Parlamentul unicameral se întruneşte în şedinţă comună…

Se dă un referendum și o Constituția în vigoare. Se mai dau câteva modificări care “trebuie”. Pe baza acestora se cere cuiva să încropească un proiect de modificare a Constituției.

Individul nu ştie prea multe, dar îşi dă seama că peste tot pe unde apare Senatul și / sau Camera Deputaților trebuie să fie Camera Reprezentanților. Încrezător în forţele proprii, individul bagă un search & replace, ajustează pe unde este cazul și apoi predă proiectul.

În urma acestei proceduri rezultă anumite ilarități.  Constituția actuală prevede:

ARTICOLUL 149
Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. 

Având în vedere că evenimentul s-a consumat, articolul ăsta nu prea mai are ce căuta în viitoare Constituție. Dar, autorul proiectului propune ca el să fie modificat astfel:

Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptată de Parlament, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor săi.  

Dacă explicația portocalie va fi că articolul are sens în cazul în care suntem dați afară (nu cred că se poate) sau plecăm (nici asta nu prea cred că e prea ușor)și vrem să intrăm iară, nu vom avea decât, citez un pasaj preferat al lui Emil Boc, “o nouă dovadă a incompetenței actualului guvern”.

Un caz similar este și cel al articolului 148. Autorul proiectului nu şi-a dat seama că facem parte din Uniunea Europeană şi că e destul de greu să mai aderăm odată. Din noum poate ieşim sau suntem daţi afară, nu?

Nu pot decât să închei spunând că, în Constituția mea, am încercat să elimin astfel de chestiuni penibile. Cred că guvernanții nu au făcut un astfel de efort…

În purul stil pedelistic, senatorul Urban are o nouă idee: parlamentarii care chiulesc ar trebui daţi afară. Potrivit Hotnews, prolificul parlamentar propune următoarele: absentarea nemotivată la peste 25% din sedinţele de plen şi cele ale comisiilor permanente ale Camerei, în cadrul unei sesiuni parlamentare, să se sancţioneze cu retragerea dreptului de a lua cuvântul în plen, precum şi cu reducerea la jumătate a indemnizaţiei de parlamentar şi a sumei forfetare pentru următoarea sesiune parlamentară. Absentarea nemotivată la peste 50% din şedintele de plen şi de la cele ale comisiilor permanente ale Camerei în cadrul unei sesiuni parlamentare generează pierderea mandatului de parlamentar.

Frumos! Populist! Perfect! Doar prevederea de la aliniatul (2) al articolului 70 din Constituţie pare să fie opţională:

Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.

Nu reuşesc să îmi dau seama unde s-ar încadra chiulul: de Camere nou alese, demisie sau deces nu poate fi vorba, pierderea drepturilor electorale implică o hotărâre judecătorească, iar incompatibilitatea implică ocuparea unei noi funcţii simultan cu chiulul.

Constituţia mea are o primă contribuţie externă. A apărut un nou articolul 51. Mulţumirile se îndreaptă spre Codru Vrabie.

Ne pregătim încet-încet de discuţiile pentru modificarea Constituţiei. Plecăm de la referendumuri şi avem Parlament unicameral şi cel mult 300 de indivizi în el. În rest, ar putea fi cam orice…

Imaginaţia mea a zburat şi a ieşit constituţia monarhistă a anului 2010. Este ceea ce mi-ar plăcea mie. Cum doar vreo 3% din populaţie mai este monarhistă, cititorii sunt rugaţi să ignore pasajele legate de regalitate. Chiar nu sunt importante. Schimbările reale pe care le-aş vrea eu sunt în alte locuri.

Ca urmare, lansez prima mea leapşă: Alegeţi trei articole importante care ar trebui modificate sau adăugate şi precizaţi o variantă a lor?

Iar leapşa se duce spre… mogulii de la Leacul Durerii bineînţeles: Lars şi Mihnea.

Leapşa se mai duce direct şi la orice altcineva vede acest mesaj şi are răbdare să-mi citească (parţial) “opera constituţională”. Orice observaţie care îmi convine va fi integrată în “proiect”.