Arhiva etichetelor: Patriciu
Președenția ţării şi a partidului
Mi se pare că se poate face o paralelă interesantă între alegerile prezidenţiale de anul trecut şi alegerile de astăzi pentru preşedenţia PSD. Parcă avem astăzi o versiune distorsionată a alegerilor din 22 noiembrie. În rolul lui Băsescu se află … Continuarea
ASL please
Nu e vorba de age / sex / location, ci de Alianţa Social-Liberală propusă mai nou de Dan Voiculescu, dorită în trecut de Dinu Patriciu şi menţionată şi de mine ca posibilă soluţia pentru a scăpa de PD-L. După ce … Continuarea
Patriciu: Afară!
Sunt (aproape) convins că filmul e trucat. Chiar dacă nu e, acţiunea lui Băsescu este prezentată într-un mod tendenţios. În ambele situaţii, Patriciu se crede mai deştept decât noi. Din păcate pentru el, mai bogat nu înseamnă mai deştept.Indiferent dacă … Continuarea
De ce apare acum filmuleţul?
Dacă apărea filmul în campania pentru primul tur, oare ar mai fi ajuns Băsescu în finală? Pentru mine e clar că l-a scos Patriciu! Ca urmare, Patriciu nu a vrut să ajungă Antonescu în finală. Nu vă place raționamentul meu?
Un “pumn” în gură
A fost un “pumn” care a fost un dos de palmă, fără să se uite la copil. La prima vedere, pare o reacţie instinctivă; copilul pare să fi spus vreo trăznaie şi a fost pedepsit. Zâmbetul copilului arată că s-a … Continuarea
Stimate domnule Crin,
Eu am de gând să vă votez deşi nu cred în dumneavostră ci doar în doctrina pe care o reprezentaţi. Nu mă atrage nicio persoană dintre cei 12 pretendenţi, aşadar am de gând să votez pentru un ideal. Ştiu că … Continuarea
Oprescu, Geoană şi Antonescu
La un colţ de stradă se aude că domnul primar general candidează pentru ca Crin Antonescu să ajungă îl al doilea tur. Potrivit acestei teorii a conspiraţiei, Oprescu trebuie să scadă de la Geoană suficiente voturi încât Antonescu să treacă … Continuarea
Ce vrea Patriciu?
Se zvoneşte că domnul care spunea că nu doreşte să ajungă prim ministru, ci preferă ca dimineaţa să bea cafeaua cu primul ministru s-a supărat pe protejatul său. Se pare că Patriciu s-a cam supărat pe Tăriceanu şi âl va … Continuarea