Arhiva etichetelor: pensii
Despre pensiile militare
Dacă recalcularea pensiilor militare a fost suspendată, anulată sau cum o fi fost, ce se întâmplă cu pensiile militare care, după recalculare, au crescut? Cum dreptul câștigat nu poate fi pierdut, cei 80% dintre pensionarii militari care au obținut mai … Continuarea
Din programul PSD
34. Prelungim perioada de activitate a medicilor de familie pensionabili care doresc acest lucru mi lucrează în mediul rural sau în localităţi mici cu deficit de medici. 64. Transformăm vârsta de pensionare din obligaţie în drept, lăsând la latitudinea celui … Continuarea
Salutul lingăilor
Observ că UDMR şi UNPR salută decizia preşedintelui de a retrimite în Parlament legea pensiilor pentru ca vârsta de pensionare pentru femei să fie de 63 de ani, nu de 65 de ani, aşa cum prevede actul votat. Dacă aceste … Continuarea
Bine jucat!
Băsescu nu a promulgat legea pensiilor. Mai mult, a găsit un motiv minor pentru a o retrimite în Parlament: scăderea la 63 de ani a vârstei pentru femei. Aceasta arată că a retrimis-o doar pentru a fi votată ca lumea. … Continuarea
Promulgarea legii pensiilor
Dan Selaru argumentează că preşedintele va trimite legea pensiilor în Parlament (aşa cum l-am rugat eu). Preşedintele va face declaraţii de presă la ora 15:00 (este destul de probabil ca acestea să fie referitoare la promulgarea legii). În opinia mea, … Continuarea
Aberație liberală
Tocmai l-am auzit pe un domn de la PNL (Ghișe pe numele său) lăudându-se că el a depus în Parlament un proiect de lege care, dacă ar fi fost aprobat, ar fi permis plata salariilor și pensiilor în acest an, … Continuarea
Când scad salariile?
Băsescu a spus că de la pensii lipsesc 500.000.000€, adică circa 2,15 mld. lei. Am mai prezentat pe scurt calculele de mai jos, dar nu cred că strică… Avem 5.521.500 de pensionari, dintre care: 755.700 sunt agricultori și au o … Continuarea
Aceeași rețetă?!
Prin mai ni s-a spus că TVA va crește la 24% (25% ziceau unii) și că va crește și cota unică până pe la 20%. Ne-am trezit cu reduceri de pensii și salarii – doar o (mare) parte a populației … Continuarea
Soluţia pentru pensii
Nu scad pensiile cu 15%. Guvernul are o problemă; oare cât de mare este aceasta? Băsescu spunea că e nevoie de economii de 500 de milioane de euro la pensii. Se pare că acele economii nu se vor face, deci … Continuarea
Accese de sinceritate
A venit unul și a zis că ar putea să continue să mintă, dar e preferabil să nu o mai facă. I s-au răstălmăcit cuvintele și a reieșit că Guvernul ne-a mințit. A venit apoi altul și a zis că … Continuarea