Teo la colegiul 19

Pedeliştii au reuşit să o convingă pe Teo Trandafir să se înscrie în PD-L şi să candideze din partea acestui partid în Colegiul 19. Am o primă problemă: nu ştiam că Teo este membră PD-L de prin 2007 (sau a vreunui partid premergător acestuia). Oare să nu îşi respecte democrat-liberalii prevederile articolului 148 din statut care spune:

Pot candida pentru alegerile parlamentare numai militanţii partidului care au o vechime de cel puţin 3 ani în partid, o activitate ca militant de cel puţin 2 ani, recunoscută ca atare de SRUMGC;

Nu se împotmolesc ei de la atâta lucru, nu? Sigur există posibilitatea unor derogări. Totuşi, nu sună prea bine…

În rest, mişcarea PD-L este OK. Nu au repetat chestiunea cu Honorius şi, chiar dacă vor pierde, dezastrul nu va fi la fel de mare. Pe doamna candidat oricum nu o suportam şi reacţia de schimbare a postului TV pe care apărea dânsa îmi era destul de rapidă. Faptul că s-a înscris în PD-L nu mă surprinde, nu mă încântă şi nu mă dezamăgeşte.

La colegiul 1 s-a ales între un şmecheraş şi un securist. La colegiul 19 se va alege între două ţaţe…

Singurul lucru care m-ar interesa cât de cât ar fi reacţia lui Mircea Badea…  ;)

Acest articol a fost publicat în Alegeri și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Teo la colegiul 19

  1. Dan Selaru spune:

    Asta voiam sa scriu si eu. :-) Eh, amanunte, nu respecta ei hotarari judecatoresti definitive dar un biet statut.